Mingea care merge înainte și înapoi

Pe scurt

Înainte să existe o conversație există un schimb: eu fac ceva, tu faci ceva, apoi iar eu. Se învață cu mingea, nu cu vorbele. Stați amândoi pe jos, față în față, la un metru distanță.

Ce faceți

Vă așezați față în față și vă dați ceva unul altuia pe rând — mingea, un cub, o jucărie în cutie. Turele dumneavoastră sunt scurte, și după fiecare așteptați.

Materiale

• O minge, cea pe care o aveți
• Sau: cuburi, pentru un turn la care puneți pe rând câte unul
• Sau: o cutie și câteva obiecte de băgat în ea, pe rând

Ce spuneți

• „Rândul meu.”
  • rostogoliți
• „Rândul tău!”
  • și așteptați, cu mâinile în poală — mâinile în poală spun mai mult decât cuvintele
• „Aaa… și pleacă!”
  • aceleași sunete de fiecare dată; anticiparea lor este jumătate din joacă
• „Mai vrei?”
  • și așteptați răspunsul, oricare ar fi el
• Dacă se uită la dumneavoastră între ture: „Te-ai uitat la mine! Uite mingea.”

Ce nu merge de obicei

• Copilul ia mingea și pleacă cu ea. Normal. Nu o luați înapoi din mână. Luați altă minge și rostogoliți-o spre el; de multe ori se întoarce singur.
• Nu se uită deloc la dumneavoastră. Coborâți. Așezați-vă la nivelul lui, chiar pe podea, chiar culcat. Distanța și înălțimea contează mai mult decât credem.
• Turul dumneavoastră durează prea mult. Dacă vă jucați singur zece secunde, l-ați pierdut. Turul unui adult trebuie să fie scurt și cam plictisitor; interesantul este turul lui.
• Se transformă în „aruncă tu mingea, hai, aruncă”. Din clipa în care insistați, nu mai este schimb, este comandă. Reveniți la rostogolit, fără să cereți nimic.

Când vă opriți

Când nu mai râde niciunul dintre voi. Poate fi după două ture, poate fi după douăzeci — nu contează câte. Vă opriți și când vă auziți spunând a treia oară „hai, rândul tău”: nu mai este joacă, este insistență. Terminați într-un moment bun, nu la capătul răbdării — data următoare începe mai ușor.

Altceva de încercat